vineri, 9 septembrie 2016

Budapesta în alergare



Budapesta. Minunată capitală situată pe Dunărea albastră. De câte ori am trecut prin acest oraș smulgând doar frânturi fugare, imagini răzlețe, fără a o putea pătrunde pe săturate. Sosise însă momentul să mă înfrupt cu poftă, să mușc adânc, să-i simt gustul din plin.


Există nenumărate modalități de a vizita un oraș ca Budapesta. Poți alege autobuzele Hop On – Hop Off, îi poți străbate străzile și podurile pe cont propriu pe jos sau cu bicicleta, poți alege un Free Walking Tour, poți face o croazieră pe Dunăre etc. Eu am ales o variantă mai specială: în alergare.

13 septembrie 2015. Primul meu Semimaraton – 21,097 m. Așeptam cu nerăbdare evenimentul, dar eram într-o oarecare măsură și apăsată de neliniști, de nesiguranță. Voi rezista oare?

Este o zi frumoasă, senină și călduroasă ce se anunță a deveni caniculară. Părăsec hostelul la care sunt cazată, traversez bulevardul Dózsa György (Gheorghe Doja) și mă aflu deja în Városliget (Parcul Orașului), locul de unde se va da Startul. Fac o ușoară încălzire pe aleile parcului. Lume multă. Nu mai am răbdare. Mă prezint la Start. Voi pleca cu ultimul val, împreună cu cei care aleargă mai încet, așa ca mine. Așteptarea e lungă.

Se dă startul. Pentru început pleacă cei mai rapizi, cei cu pretenții. Pornește și valul al doilea, apoi următorul, și încă unul. Vine și rândul nostru, a celor din valul al cincilea. Primii plecați sunt deja departe, au străbătut deja câțiva km.


Îmi aștept rândul cuminte și... START. Plec ca din pușcă. Realizez că alerg prea tare, dar, asta e, mă simt excelent. După avântul inițial, o las mai domol, dar simt că am un ritm bunicel.

Traversăm Piața Eroilor protejați de aripile Arhanghelului Gabriel – aflat în vârful unei coloane de 45 m, și sub privirile lui Árpád și ale șefilor de trib care ne urmăresc la fiecare pas.

Intrăm pe Bulevardul Andrássy ce face parte din categoria străzilor istorice, inclus în anul 2002 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Trecem prin fața Operei de Stat, una dintre cele mai frumoase clădiri de operă din lume. Acum sunt „puțin grăbită”, dar mă voi întoarce într-o zi s-o cunosc, pe dinafară și pe dinăuntru, să-i admir frumusețea și să-i aflu secretele.

Bulevardul e înțesat de lume. Sunt mulți alergători (aprox. 15.000 în total), dar ce e mai surprinzător pentru mine e să văd așa de mulți spectatori. Fiind la prima competiție în afara țării e o premieră pentru mine să văd pe marginea traseului atâția oameni care încurajează alergătorii. Până acum doar în imagini am văzut așa ceva, acum experimentez direct acest fenomen. Și e minunat. Toți acei oameni care te încurajează, care înțeleg fenomenul, care sunt veseli și se bucură de spectacol – un spectacol în care sunt și ei protagoniști, alături de atleți – te fac să ai mai multă putere și încredere, îți transmit din energia lor.

Ne îndreptăm spre primul punct de hidratare. Nu mi-e sete încă, dar beau totuși puțină apă deoarece cursa e lungă și e foarte cald. Ajungem pe malul Dunării și ne îndreptăm spre Podul Libertății pe care îl vom traversa pentru a ajunge pe malul celălalt. Priveliștea de pe pod îți taie răsuflarea. Dar, stai așa! Nu-mi permit asta! Alerg, așa că am nevoie de o respirație zdravănă.


Ajungem pe malul celălalt al Dunării. Am străbătut deja o treime din traseu. Încă mă simt în formă. Lăsăm în urmă Dealul Gellért cu a sa Citadelă și cu Statuia Libertății. Drumu-i lung, căldura mare și la un moment dat văd agitație în fața mea. Unei fete i se făcuse rău și primea îngrijiri. Am avut câteva momente în care inima a luat-o la goană mai repede decât era cazul, gândindu-mă că în orice moment aș putea să mă preling și eu pe asfalt. Am alungat repede gândul și mi-am reglat respirația.


Am lăsat în urmă și Palatul Regal pentru a traversa din nou Dunărea, de data aceasta pe Podul cu Lanțuri. Am străbătut 11 km și ne îndreptam spre al 12-lea când au început să apară problemele. Până acum nu am alergat niciodată mai mult de 12 km, exceptând o alergare pe Transalpina de 32 km cu aproape 1000 m diferență de nivel pozitivă. Dar atunci am parcurs porțiuni din traseu în mers, iar acum voiam să alerg încontinuu, fără a mă opri sau a merge. Așadar, știam că pe primii 12 km mă puteam baza, că puteam să-i fac. Dar după? Ce mă fac? Dacă nu reușesc să alerg mai mult? Uite așa am început să mă panichez, să-mi fac griji și, în plus, mă și apucase o sete de aveam impresia că nu voi ajunge niciodată la următorul punct de hidratare. Așa am parcurs următorii kilometri, într-o panică totală. Dacă până atunci am fost conștientă de tot ceea ce era în jurul meu, admiram priveliștea, eram prezentă, acum totul a dispărut din preajmă, eram doar eu cu gândurile mele chinuitoare.

Pe această porțiune de inconștiență am alergat fără să văd nimic în jur. A fost bucata din traseu în care am trecut de două ori prin fața clădirii Parlamentului, dar nu-mi amintesc absolut nimic. Dacă nu m-ar contrazice harta traseului, aș putea să jur că în această cursă n-am trecut de loc pe acolo, într-atât îmi lipsește acea bucată de traseu din minte. Îmi amintesc doar panica.

Nu pot să spun cum mă sumțeam din punct de vedere fizic pentru că nici asta nu-mi amintesc, dar cred că nici măcar nu simțeam nimic. Mă desprinsesem total de corpul fizic. Eram doar gânduri, și ale nepotrivite.

Înainte de kilometrul 16 au început să reapară imaginile. Încă eram pe traseu, încă alergam, încă eram eu, aveam și un corp. Începeam să resimt și oboseala, dar mintea a început să se limpezească. Panica a trecut și deveneam din ce în ce mai conștientă, vedeam traseul și ce era în jur, și începeam să-mi simt și corpul fizic, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai greu. Realizam că mi se terminase carburantul, iar forța mentală era singura care îmi putea furniza energia necesară pentru a putea continua și termin cursa.


Și am avut încredere în această forță. La kilometrul 17, în ciuda oboselii pe care o resimțeam, am știut cu certitudine că voi duce la capăt această luptă, că voi alerga până la capăt, că voi termina cursa, indiferent cât de greu va fi. Și, așa am și făcut!


Am trecut linia de sosire, am primit medalia de finisher, m-am oprit din alergare, dar, ciudat, nu mă puteam opri din mers. Aveam niște crampe la picioare, de fiecare dată când încercam să mă opresc gheare ascuțite mi se înfigeau în mușchi. Astfel că am fost nevoită să mai fac o plimbare de jumătate de oră prin parc, timp în care încă mai soseau concurenți, deci, nu am fost chiar codașă.
 
 
Apoi, după un duș binemeritat și binevenit, am mers la o terasă de pe malul Dunării pentru a mânca o porție uriașă de Paprikas. Că doar caloriile arse trebuiau recuperate.
.

duminică, 14 februarie 2016

Locuri propice pentru îndrăgosteală IV




Şi anul acesta, la fel ca în luna februarie a fiecărui an, scriu un articol dedicat iubirii în care recomand câteva locuri pe care le-am vizitat şi le consider potrivite pentru sensibilizarea sentimentelor umane profunde, a dorinţei de frumos, de armonie, tandreţe, afecţiune, dragoste...
Pentru că dragostea ne sensibilizează, ne face mai buni, mai frumoşi, mai calzi, de aceea suntem mereu în căutarea ei, călători pe drumuri romantice. Ne putem numi victorioşi ori de câte ori descoperim reflectate în noi sentimente pure, ideea de bine, echilibru şi frumuseţe interioară, dar mai ales atunci când toate acestea le putem dărui.
Să purcedem, aşadar...

Piazzale Michelangelo - Florenţa
Că Florenţa este un oraş romantic e o certitudine, o convingere, un fapt de netăgăduit. Însă nu vreau să vorbesc acum despre întregul oraş ci despre un anumit loc, un loc deosebit, o piaţetă faimoasă care oferă panorame superbe, binecunoscute în întreaga lume. Piazzale Michelangelo este un loc special atât pentru florentini, cât şi pentru turişti şi, după cum ne spune Irving Stone, era şi pentru Michelangelo, el venind aici pentru a-şi regăsi pacea interioară, echilibrul şi pentru a admira frumuseţea oraşului său.
„Florenţa, luminoasă în luna plină, părea atât de aproape, încât avea impresia că ar putea atinge cu degetele Senoria sau Domul. Oraşul oferea o privelişte atât de frumoasă, că îi tăia respiraţia. Nu-i de mirare că tinerii oraşului îi cântau balade romantice, căci nicio fată nu putea concura cu aceasta.”




Keszthely
Un orăşel maghiar, liniştit şi cochet aşezat pe malul Lacului Balaton şi, cum îi şade bine unei destinaţii romantice, este dotat şi cu un castel. Castelul Festetics, realizat în stil baroc, datează din secolul al XVIII-lea şi este cel de-al treilea ca mărime din Ungaria. A fost păstrat într-o stare excelentă şi este considerat perla oraşului.
De remarcat este şi Piaţa Principală a oraşului, impecabilă, unde se găsesc clădiri ce etalează şarmul barocului târziu. Printre cele mai importante se numără clădirea Primăriei, a Teatrului, dar şi Coloana Trinităţii. O atenţie deosebită merită Biserica Franciscană, un lăcaş foarte vechi, construit iniţial în stil gotic, ce a fost reconstruit şi renovat de multe ori de-a lungul istoriei, schimbându-şi permanent stilul arhitectonic, dar reuşind să-şi păstreze până azi rozeta originală.

Sursa foto



Crovurile
Orice ieşire în sânul Naturii îţi oferă momente de linişte, de bucurie, de armonie, de încredere, dar sunt unele locuri unde toate acestea sunt trăite cu o intensitate crescută, aproape palpabilă.
Crovurile, sau Poienile de Sus ale Cernei cum mai sunt ele denumite, reprezintă unul dintre aceste ţinuturi magice. Înconjurate de culmi stâncoase din toate părţile, crovurile sunt nişte locuri intime, acoperite cu o pătură de iarbă, moale şi deasă, cu firul scurt, ca o ţesătură pufoasă. Te simţi protejat şi liniştit, ca şi cum te-ai putea cuibări în căuşul unei palme uriaşe, dar protectoare, unde nimic nu te va tulbura, la tine ajungând doar liniştea.




Villa Gregoriana – Tivoli
Orice vizită la Tivoli este sinonimă cu vizitarea Villei D’Este. Dar Tivoli nu înseamnă doar atât, deşi Villa D’Este îşi merită pe deplin renumele, grădinile sale fiind absolut magnifice.
Însă în acest micuţ şi liniştit orăşel am găsit un loc deosebit, rupt parcă dintr-o altă realitate. La prima vedere pare totul cât se poate de firesc. O localitate ca multe altele, cu obiective turistice, istorice, clădiri frumoase, străzi pe care circulă maşini... Până când intri pe o poartă, o simplă poartă, aflată pe o stradă oarecare.
Însă, în spatele acelei porţi, o lume fantastică se deschide... Un parc natural de o frumuseţe aparte, cu grote şi cascade, cu alei ce urcă şi coboară, o natură sălbatică pe care te-ai fi aşteptat să o găseşti departe de orice aşezare umană, nicidecum în mijlocul oraşului.



Cortona
Ah, Toscana! Aşezări romantice, locuri pitoreşti, peisaje ce-ţi taie răsuflarea, coline sinuoase ce-şi topesc verdele sub razele soarelui, oraşe de piatră...
Iar Cortona, Cortona se potriveşte perfect în peisaj, cu străzile, casele, bisericile şi pieţele sale de piatră, cocoţată pe un deal şi revărsându-se spre vale, înconjurată de ziduri solide, neatinsă de trecerea vremii, stă cuminte încă de pe vremea civilizaţiei etrusce sub soarele toscan să-şi primească porţia binemeritată de raze şi căldură.
În mijlocul ei se află faimoasa Piazza Della Repubblica, locul în care, în urmă cu câţiva ani, André Rieu a ales să susţină un concert denumit, cum altfel decât... Romantic Paradise. Sună convingător?




Colina Gianicolo – Roma
Chiar dacă nu face parte dintre cele şapte coline pe care a fost întemeiată Roma, Gianicolo este un obiectiv de neratat pentru cei care iubesc panoramele deosebite, de aici putând fi admirate unele dintre cele mai frumoase privelişti asupra „Caput Mundi”.
La Passeggiata del Gianicolo este formată, la început, din două alei străjuite de platani ce se unesc în Piazza Garibaldi, formând apoi o singură aleea ce şerpuieşte pe deasupra Romei şi străbate colina oferind şansa unei plimbări romantice şi la tot pasul posibilitatea de a arunca câte o privire asupra Oraşului Etern.




Sper ca recomandările mele să vă inspire în alegerea viitoarelor destinaţii de călătorie. Pentru mai multe destinaţii romantice puteţi consulta articolele similare din anii trecuţi: 2013, 2014 şi 2015.

duminică, 31 ianuarie 2016

Anul 2015 în cuvinte şi imagini




Mi-a fost greu să mă apuc de acestă retrospectivă deoarece aveam impresia că 2015 a fost un an cam slăbuţ, şi, comparativ cu anii trecuţi (2013, 2014), 2015 chiar a fost ceva mai sărac în evenimente, dar mi-am zis: „Hai că ceva bun tot scot din el”.
Dacă în anii precedenţi am ales excursii lungi prin Europa, de 16-17 zile, anul trecut a fost anul City-break-urilor, multe şi mărunte. Cea mai lungă excursie nu a depăşit 7 zile.
Aşadar, să lăsăm ca cele rele să se spele, cele bune să se-adune şi să ne apucăm de contabilizat...

1 ianuarie – Am petrecut câteva zile la Cabana Stejarul din Bocşa Montană, de Revelion şi, dacă anul precedent l-am încheiat cu drumeţii, nu puteam începe anul 2015 decât cu o... drumeţie, în Munţii Dognecei, de la Lupac la Dognecea.
17 ianuarie – Drumeţie pe Dealul Ponor, în apropiere de Reşiţa, într-o superbă zi de iarnă, eveniment despre care am scris aici.

Pe Dealul Ponor

15 februarie – Am făcut o drumeţie la Mănăstirea Călugăra de lângă Oraviţa, dar am tras o fugă şi până la Cascada Bigăr pe care am găsit-o în straie de iarnă.
28 februarie – Drumeţie uşoară pe vârful Bucitu de lângă Reşiţa. O plimbare prin natură este oricând binevenită.
14 – 15 martie – Primul contact direct cu muzica Gospel. Am cântat pentru prima dată într-un cor Gospel, sâmbătă, 14 februarie, într-un concert la Biserica Presfânta Inimă a lui Isus din Piaţa Bălcescu, Timişoara, iar a doua zi la Universitatea Drăgan din Lugoj. Experienţă emoţionantă până la lacrimi.
22 – 29 martie – Cea mai lungă excursie a anului, la Roma. Am văzut pentru prim dată Cetatea eternă, la fel şi Vaticanul. Am bătut la pas străzile de piatră ale Romei, dar ne-am făcut timp şi pentru o scurtă vizită la Tivoli. Despre zboruri, Timişoara - Roma şi retur, am scris mai pe larg aici.

La Roma

Piaţa Sfântul Petru - Vatican

Tivoli

25 aprilie – Am participat la primul meu Cros, în cadrul evenimentului Timotion unde i-am susţinut pe prietenii mei, persoane cu dizabilităţi, care au CevaDeSpus. Mai multe informaţii găsiţi în acest articol scris înainte de eveniment.
01 – 03 mai – Trei zile petrecute în zona Băile Herculane, în care natura s-a întrecut pe sine şi ni s-a desfăşurat înaintea ochilor în toată splendoarea ei. Am făcut drumţii în Munţii Cernei, în Crovuri şi spre vârful Arjana, dar şi la Cazanele Dunării, pe vârful Ciucarul Mare.

Spre vârful Arjana

Prin Munţii Cernei

22 – 24 mai – Weekend în mijlocul naturii, pe Valea Latoriţei, într-un loc sălbatic de frumos. Trei zile de relaxare, dar şi de instruire, alături de colegii şi membrii Asociaţiei Noua Acropolă din întreaga ţară.
6 iunie – Îmi continui careiera de „alergător”, începută în aprilie la Timotion, cu un cros de 6 km la Arad, sub un soare torid în cadrul evenimentului Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului. Poate anul viitor trecem la distanţe mai lungi...
7 iunie – Chiar dacă încă mă resimt după efortul depus cu o zi înainte la crosul de la Arad, aleg să particip alături de Dantes la Crosul Olimpic, în Timişoara.
13 iunie – ... Keep running! Participăm (eu cu Dantes) la Cursa Licuricilor, o alergare de seară, cu frontale, eveniment organizat de Alergotura pe malurile Canalului Bega.
12 – 21 iunieLet it shine! O serie de două concerte Gospel, desfăşurate în zilele de 20 şi 21 iunie pe scena Filarmonicii din Timişoara, care au necesitat repetiţii serioase, derulate pe parcursul a 10 zile. Întregul concert poate fi urmărit aici.
27 – 28 iunie – Excursie care se dorea a fi în Munţii Ţarcu. În prima zi am urcat pe Muntele Mic, într-o scurtă drumeţie. A doua zi când ar fi trebuit să drumeţim până pe vârful Ţarcu, Dantes a avut probleme tehnice (îl jenau bocancii), astfel că noi doi am rămas la Cabana Cuntu.
17 – 18 iulieDepăşeşte-ţi limitele! 31 de km de alergare pe Transalpina - între Rânca şi Obârşia Lotrului, peste 900 m diferenţă de nivel pozitivă, distanţă parcusă în 4 ore şi ceva. Nici acum nu-mi dau seama ce-o fi fost în capul meu când m-am băgat în treaba asta, dar a fost o alegere bună.

Pe Transalpina - înainte de alergare

28 – 30 august – Excursie Keszthely – Maribor – Graz. Trei zile, trei ţări, trei oraşe atrăgătoare. Ar fi frumos din partea mea să scriu pe larg despre ele. Poate într-o bună zi...
12 – 14 septembrie – Am petrecut un weekend în capitala Ungariei cu ocazia primului Semimaraton şi pot să spun că Budapesta este chiar mai frumoasă văzută din alergare.

Pe malul Dunării, la Budapesta - după alergare

Prin Bratislava, la Biserica Albastră

25 – 26 septembrie  - Vizită fulger la Bratislava cu vizitarea principalelor obiective turistice, pe un frig pătrunzător, care însă nu m-a împiedicat să apreciez farmecul capitalei slovace.
3 – 4 octombrie – După Budapesta şi Bratislava, mă menţin pe malurile Dunării, de data acesta cu o vizită la Viena, pentru a admira măreţia ei imperială.

Palatul Schönbrunn - Viena

La Ochiul Beiului - pe Cheile Nerei

9 – 11 octombrie – Revin pe Cheile Nerei, de data acesta alături de colegii mei din Asociaţia Noua Acropolă Timişoara. Revăd cu drag locuri de care-mi era dor: CascadaLa Văioaga şi Ochiul Beiului.
18 octombrie – Împrună cu corul Gospel, ne îndreptăm spre Jimbolia, pentru un concert pe scena Căminul Cultural din localitate. Înainte de concert am cântat, în mijlocul oamenilor, într-unul din cele mai sărace cartiere ale oraşului.
21 – 25 octombrie – După o zi petrecută în Bologna, vine şi momentul mult aşteptat: după mai bine de două decenii revăd Florenţa pe care o găsesc la fel de atrăgătoare, fascinantă şi ... renascentistă. Despre întâlnirea cu David puteţi afla aici cum a decurs. Îmi rezerv o zi şi pentru a vizita Cortona.

Florenţa

Happy Face la Happy Race

13 decembrie – Am fost la Arad împreună cu Dantes cu ocazia evenimentului Happy Race, unde am participat la Cursa Elfilor, respectiv la Cursa Globurilor.
15 decembrie – Revin la Arad, de data aceasta într-o excursie, împreună cu Dantes, întreaga clasă şi cu Doamna învăţătoare, pentru o vizită la Fabrica de jucării.
17 – 20 decembrie Verona - a doua mea casă, primul oraş din străinătate pe care l-am vizitat cu mulţi ani în urmă, în care am revenit de nenumărate ori de-a lungul timpului, şi de care nu mă pot sătura.

Mărunte, mărunte, dar destul de multe. S-a cam lungit „papirusul” mai mult decât credeam. Pe lângă cele „adunate” mai sus, ar mai fi şi câteva premiere demne de a fi consemnate:
- am cusut primul goblen (şi ultimul);
- am început să port ochelari;
- am cântat împreună cu corul Gospel;
- am participat la primul Cros;
- am participat la primul Semimaraton;
- au fost câteva locuri din ţară şi din străinătate pe care le-am vizitat pentru prima dată – vârfurile Ponor şi Bucitu de lângă Reşiţa, Roma, Vatican, Tivoli, Crovurile, drumul spre vârful Arjana, Ciucarul Mare, Valea Latoriţei, Keszthely, Maribor, Jimbolia.

După debutul din 2014, mi-am continuat „cariera actoricească” cu alte două piese de teatru: Momo şi hoţii de timp – în rol de povestitor, şi Pescăruşul Jonathan Livingston – în rolul Şefului stolului.

Pescăruşul Jonathan Livingston


Trăgând linie şi analizând această înşiruire de evenimente nu pot spune că 2015 a fost chiar aşa de rău, a atins şi el nişte maxime (minimele le facem uitate), iar anul ce a început, 2016, pare a fi promiţător, cel puţin în privinţa planurilor...
- între 10 – 14 februarie voi fi din nou la Florenţa;
- pe 23 aprilie voi participa la Semimaraton în cadrul evenimetului Timotion – Timişoara se mişcă, pentru a-i susţine pe prietenii mei de la CevaDeSpus;
- sunt mai multe evenimente de alergare care îmi fac cu ochiul;
- sper să particip la cât mai multe drumeţii şi ieşiri în natură;
- începând cu 29 august voi petrece o săptămână în Corfu;
- pe 11 septembrie voi participa la Semimaratonul de la Budapesta;
- pe 9 octombrie mă întorc la Budapesta pentru Maraton (sau cursa de 30 km – încă nu m-am decis);
- ...şi altele.