duminică, 19 mai 2013

Pe drumuri de munte


Se pare că excursia de anul trecut din Elveţia mi-a deschis apetitul pentru drumeţiile montane. Mai corect cred că ar fi să spun mi-a redeschis, pentru că plăcerea de a cutreiera munţii se află dintotdeauna în mine. Însă de multe ori, din variate motive, nu poţi realiza tot ce îţi doreşti, aşa că, au trecut un număr oarecare de ani în care nu am văzut faţa munţilor decât în poze. Vizita la Zermatt din anul precedent m-a scos din amorţelă, astfel că anul acesta, după mini-vacanţa la Vidra Ski Transalpina din ianuarie, iată-mă din nou pe drumuri de munte, de data aceasta în Munţii Ţarcu.
Am urmărit postările Clubului Bănăţean de Turism pe Facebook şi imediat ce a apărut evenimentul denumit Excursie M-ţii Ţarcu – Muntele Mic am început să-mi fac planuri pentru a lua parte împreună cu Dantes la această excursie, mai ales că era structurată pe trei niveluri de dificultate pentru ca oricine să poată participa în funcţie de cât îl ţin puterile.
1. Drumeţie lungă (7-8 ore) pe traseul Şaua Jigorei (1.215 m) – Poiana Şeroni – Cabana Cuntu – Vf. Ţarcu (2.190 m);
2. Drumeţie medie (4 ore) pe traseul Şaua Jigorei (1.215 m) – Poiana Şeroni – Cabana Cuntu (1.400 m);
3. Drumeţie uşoară pe Muntele Mic.
A sosit şi ora plecării, plecare ce a fost întârziată din cauza unui turist adormit, dar până la urmă am pornit, în poticnelile autocarului care deja dădea semne de oboseală. Pe drum organizatorii ne-au descris zona, ne-au vorbit despre principalele atracţii şi ne-au prezentat programul excursiei şi traseele ce urma să le străbatem. Eu îmi propusesem să fac împreună cu Dantes traseul cu nr. 2. Însă autocarul era hotărât să ne dea planurile peste cap şi din când în când se oprea. Şoferul meşterea ceva la el, apoi autocarul pornea, însă distanţele dintre două opriri erau din ce în ce mai scurte, până când, într-un final, şi-a dat obştescul sfârşit la aproximativ 10 km de Şaua Jigorei, unde ar fi trebuit să ajungem.
Locul unde autocarul a renunţat la luptă
Pentru a nu avea o zi ratată trebuia regândit totul şi organizatorii au venit rapid cu soluţii, propunând două trasee:
1. Un traseu mai dificil având în vedere că era prin pădure iar diferenţa de nivel era de aproximativ 700 m (dacă am înţeles eu bine), până în zona Cuntu;
2. Ceilalţi urmau meargă pe şosea, pe drumul pe care trebuia să ne ducă autocarul, până la Şaua Jigorei, iar acolo, în funcţie de timpul avut la dispoziţie se puteau face plimbări în zonă. În acest grup ne-am aflat şi noi.
Ne-am luat cu toţii bagajele şi am luat-o la picior, însă vremea era urâtă, ploua, iar starea noastră de spirit era asemănătoare vremii. Totuşi, încet-încet, vremea s-a schimbat, ploaia s-a oprit, ceaţa s-a ridicat iar soarele s-a hotărât să ni se arate. Până am străbătul serpentinele şi am ajuns la Şaua Jigorei ziua a devenit senină, frumoasă, însorită şi călduroasă.
Iată şi dovada:
Suntem în ceaţă
Un taur şi câteva văcuţe
Vremea devine mai prietenoasă
Vreme frumoasă la Şaua Jigorei
Aici, unii s-au întins la soare sau la umbră, să se odihnească, iar alţii au ales să exploreze zona. Noi am pornit uşor pe drumul ce duce la Cuntu şi ne gândeam să facem o plimbare relaxată, să admirăm frumuseţea zonei, să facem fotografii, atât cât ne permitea timpul, pentru că apoi trebuia să facem tot acest drum înapoi, până unde ne-a lăsat autocarul, în apropierea punctului de plecare a telescaunului spre Muntele Mic. 
Pauză de masă
Vedere spre Muntele Mic
Într-o poiană
Am urmat traseul care a intrat în pădure şi la un moment dat i-am propus lui Dantes să ne întoarcem că nu are rost să mai mergem înainte deoarece drumul continuă prin pădure însă el a dorit să continuăm plimbarea, şi bine a făcut, pentru că după aproximativ 150 m mi s-a părut că în faţă văd o zonă mai luminată. Într-adevăr, în faţa noastră se găsea Poiana Şeroni care ne-a oferit o panoramă minunată asupra Munţilor şi a Vărfului Ţarcu. Dacă tot am ajuns aici, mi-am permis şi un moment de respiro pentru a savura cât mai intens clipa.
Încununarea efortului
Dantes cu mama
Vă salut din Poiana Şeroni
 Cu regret, că trebuia să părăsesc acel loc minunat, dar şi cu bucurie că totuşi am avut norocul să-l găsim, am luat rucsacul pe spinare şi am pornit la vale. Pe drum, deoarece coborârea este mai uşoară (dacă n-aţi ştiut), ne-am oprit din loc în loc pentru odihnă şi pentru a mai capta câteva imagini.

Aici ne-am răcorit
Două şopârle jucăuşe
La Timişoara ne-am întors cu un alt autocar, unul ce chiar funcţiona. Pe tot drumul spre casă am fost însoţiţi de un magnific apus de soare, cerul fiind colorat în nuanţe roşiatice intense. Eram obosiţi dar fericiţi pentru că o zi ce a început dezastruos a devenit până la urmă o zi frumoasă şi plăcută, o experienţă reuşită, chiar dacă nu conform planului iniţial, însă schimbările realizate din mers de către organizatori s-au dovedit a fi inspirate.
A fost prima dată când am participat la un eveniment organizat de către Clubul Bănăţean de Turism. Le mulţumesc pentru că mi-au oferit această oportunitate şi aştept din partea lor noi provocări.

miercuri, 1 mai 2013

Magia munţilor

Miercurea fără cuvinte (2)


Fotografiile au fost realizate în Elveţia, la Zermatt.
Mai multe cuvinte despre Paradisul montan de la Zermatt găsiţi aici. Şi mai multe cuvinte despre a mea Pasiune pentru Elveţia puteţi citi aici.
Acum, să lăsăm imaginile să vorbească!
.

Acest articol participă la Miercurea fără cuvinte, rubrică iniţiată de Carmen